Când "nu acum" înseamnă "ceva mai bun"

Era 29 iulie şi mi-am aranjat cumva programul încât să fiu la Bucureşti. Bineînţeles că am găsit multe alte motive, dar cel mai important era vizitarea expoziţiei de fluturi tropicali vii de la Antipa, care urma să se închidă peste două zile.
Nu am prevăzut ziua caniculară ce m-a aşteptat acolo şi cum nu am fost echipată corespunzător am avut de mai multe ori senzaţia că în plămânii mei intră altceva, numa' aer nu. După câteva popasuri prin diverse locuri, am ajuns şi la locul unde credeam că mi se va împlini visul. Dar...supriza (nu prea plăcută) a fost să găsesc acolo o căsuţă, decorată frumos şi cu un lacăt mare la uşă ce nu prevestea nimic bun. În rest...o echipă de jandarmi şi două persoane ce-şi exersau talentul în ale pictatului pe lemn. Am întrebat ce s-a întâmplat cu fluturii şi răspunsul a fost dezamăgitor...S-au distrus sub privirile (şi nu numai) curioase ale vizitatorilor şi nu au rezistat lagărului. ''Mă voi întoarce acasă'' mi-am spus şi am pornit.
Aveam de aşteptat cam 20 min în Gara de Nord pentru un microbus, dar pentru mine era cea mai mare pedeapsă posibilă atunci. Dincolo de oboseala dată de colindatul prin Bucureşti, era căldura aproape insuportabilă şi visam doar la aer condiţionat şi la un loc comod până acasă. Mai erau trei tanti care aşteptau acelaşi mijloc de transport şi pentru a fi sigure de loc stăteau foarte aproape de marginea drumului şi aproape nemişcate. Eu mai m-am plimbat puţin, aveam impresia că îmi fac puţin curent de aer în jur aşa ca să simt mai puţin cele aproape 40 gr C.
După aşteptarea seculară ce a durat cât spuneam mai sus, a sosit şi maşina în carne şi oase . Am văzut geamurile deschise şi primul vis s-a destrămat. Mi-a rămas doar speranţa că voi sta jos. A oprit şi după viteza doamnelor care se îndreptau spre uşa din faţă, mi-am dat seama că un loc jos se ia cu năvala. Nu mică mi-a fost bucuria când am observat că intrarea se făcea prin uşa laterala, în faţa căreia mă aflam fără mare efort. Chiar în momentul când mă pregăteam să intru prima, mi-a căzut un obiect fix sub microbus. Ah! De ce chiar acum? Nu puteam renunţa la el, aşa că m-am aplecat să-l recuperez, spre marea bucurie a doamnelor de data asta. Da, şi-au atins scopul: 3 locuri mai erau, în spatele microbusului pe care le-au ocupat rapid. Nu aveam nimic cu dumnealor, doar că...mi-era milă şi de mine. :d A mai intrat un domn apoi care a fost chemat pe locul din faţă de către şofer. Şi uite aşa eu eram singura cu loc special în microbus, adică în poziţie ortostatică. :d Având în vedere că aerul era condiţionat de deschiderea geamurilor, am găsit un motiv de mulţumire în această situaţie. Puteam să am parte de un fel de briză, oridecâteori viteza depăşea 70 km/h, stând chiar în spatele scaunelor din faţă.
Stăteam şi meditam...Interesantă situaţie. Nu mi se întâmpla prima dată în viaţă să pierd ceva pentru că nu obişnuiesc să fiu pe fază, să profit de oportunităţi la timp. Mda, trebuie să iau o lecţie. Dar înainte să mă îmi fac auto-morala, m-am gândit la faptul că Dumnezeu ştie. Cunoştea puterea mea de rezistenţă şi exact ceea ce aveam nevoie atunci. M-am hotarât să mă odihnesc cel puţin psihic, să mă rog şi să las deoparte ceea ce nu depindea de mine.
Am mers aşa vreo 30 km aproximativ, până într-o comună învecinată cu capitala şi o altă doamnă, de pe primul rând de scaune, se ridică şi îmi oferă locul. Nu îmi venea să cred! Era cea mai mare fericire pentru mine atunci, dar nu-l puteam accepta, dânsa fiind mai în vârstă decât mine. După ce m-a convins că urma să coboare, mi l-am însuşit mai mult decât recunoascătoare! Nu exista alt loc mai bun în tot microbusul..Era şi în faţă, simţeam şi curent de aer...ce puteam cere mai mult? Aproape că am şi uitat cele 30 de minute de stat în picioare, toată oboseala şi căldura acumulate. De atâta bine am şi adormit după câteva minute.
Deşi e o întâmplare banală, concluziile mele de seară au fost:
- nu contează timpul cât aştepţi incomod, atâta vreme cât finalul te va plasa în locul cel mai potrivit pentru tine;
- Dumnezeu întotdeauna oferă ce este cel mai bun pentru fiecare copil al Său ce aşteaptă încrezător;
- s-ar putea ca aşteptarea să însemne chiar o viaţă întreagă de suferinţă (deşi îmi vine greu să cred că există asemena cazuri) dar tot se merită, pentru că ce este aceasta în comparaţie cu o veşnicie de Slavă?
- cum spunea cineva, credinţa în Dumnezeu presupune încredere în timpul Său, care nu se măsoara în zile sau ani pământeni, ci în apropierea de El!

Bun găsit :)

Vrui cititorule...să ascult de îndemnul surioarei mele şi să scriu...
Nu că nu ar fi destul de populată blogosfera, sau că aş avea lucuri nemaipomenite de spus, dar poate vei găsi ceva bun de luat şi de pe aici. Nu ştiu exact ce va conţine blogul, probabil câte puţin din toate, aşa cum e şi viaţa: cu fericiri mărunte, cu lucruri mari, venite pe neaşteptate, cu probleme reale sau imaginare, sau pur şi simplu cu zile obişnuite. Iar unora dintre acestea voi încerca să le dau o interpretare, care îmi doresc să fie cât mai aproape de ceea ce Dumnezeu intenţionează prin fiecare lucru ce mi-l aduce în cale.
Desigur că poţi citi şi dacă nu crezi în existenţa Lui, dar tot ce va apare pe aici e dintr-o perspectivă creştină, pentru că...nu pot altfel. :) Nu se poate vorbi despre viaţă fără să cunoaştem puţin despre Creatorul ei. Îi sunt recunoscătoare pentru modurile prin care mi S-a descoperit până acum şi sunt încredinţată că are pregătite "lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit"  pentru fiecare.
Nu sunt adepta comunicării virtuale, dar e un mod de relaţiona la distanţă. Şi într-o oarecare măsură "toţi suntem la fel", cel puţin privim la acelaşi soare :). Avem bucurii, probleme, vrem mai mult, reuşim puţin şi de ce să lăsăm ca tot felul de prejudecăţi să creeze ziduri între noi, "copii ai lumii mici"? Aşadar, să te simţi liber să comentezi, apreciez critica constructivă, cealaltă nu o pot împiedica să apară. Iar pentru alte comentarii sau  întrebări ferite de ochii tuturor poţi scrie aici: abigailav_89@yahoo.com.

Îţi doresc...şedere cât mai plăcută şi folositoare! :)